E adevărat că viața este grea și trebuie să fie o luptă! Și totuși o luptă continuă și aprigă te obosește îngrozitor uneori.
Simt, așa cum probabil simt și alți tineri în situația mea, că m-am împotmolit. Nu mai văd șanse de a ne dezvolta. Tot ce vedem și auzim este despre un sistem bolnav în care trăim. Trebuie să găsim mijloace de supraviețuire în locul celor de dezvoltare. Acceptăm siutații care nu ne plac, nu ne avantajează pentru că avem responsabilități pe care nu le putem ignora.
Ca un caz concret situația familiei mele: s-a format din dragoste, avem un îngeraș de fată, am muncit din greu împreună, am reușit să posedăm un mic apartament. Evident avem rate la bancă, un credit investit într-o mică afacere decedată din cauza crizei. Investiția încă nu s-a amortizat, ratele au rămas. Cheltuielile sunt tot mai greu de acoperit. Visăm încă la o căsuță mică, la o viață mai bună pentru copilul nostru, la dezvoltarea ei într-un mediu social sănătos. Șansele sunt aproape nule pentru toate acestea. Și-atunci revin la o mai veche a mea idee: EMIGRAREA.
De ceva vreme citesc tot ce pot găsi despre programele pe care țări precum Australia, Noua Zeelandă le au pentru cei ce doresc să emigreze. Mă sperie oarecum ideea de necunoscut dar mai rău decât ideea viitorului din România nu! Nu vreau să fac averi, să strâng bani la ciorap. Ci un job cu salariu din care să putem trăi decent, un mediu stabil în care să ne simțim în siguranță. M-am săturat de nesimțire, indecență, prostie, aroganță......M-am săturat de stresul nesiguranței zilei de mâine. Simt că singurul mod în care mă pot răzvrăti împotriva tuturor acestora este să plec cât mai departe. Mă sperie doar gândul distanței de cei dragi...dar de ce să nu gândim optimist. Îi vom lua cu noi!
Sunt mulți care îmi spun că acolo nu pot fi „câini cu covrigi în coadă”. Eu cred totuși că aceștia se tem în primul rând de muncă. Este adevărat că pe mulți din cunoscuții mei nu îi văd în stare să muncească în adevăratul sens al cuvântului. Cu siguranță posibilitatea de a te fofila, a te ascunde, a te face că muncești este aproape nulă acolo.
Emigrarea....cred că aceasta a rămas singura noastră șansă pentru o viață decentă și onestă. Instigările la ieșiri în stradă, lupte, patriotism etc. nu cred că mai au nici un rost. Cea mai bună formă de protest cred că este aceea de a părăsi sistemul. M-am gândit chiar că ar fi bine să ne unim forțele și să înființăm un club al celor ce doresc să emigreze...Așa că cine e cu mine mâna sus!
Sunt si eu in club. Nu mai vad luminita de la capatul tunelului. Si cand ne mergea bine in tara (2007-2009) era tot o societate bolnava. Tot mergi la spital cu frica in san ca trebuie sa dai bani la fiecare. Iti este mai frica de "sa nu ratezi pe cineva important" decat de operatie. Australia mi a ramas la suflet pentru moment. E greu sa incepi de la zero dar mai greu decat aici. Cunosc oameni care au plecat recent. Au lasat totul, casa in mana bancii, afaceri inchise de criza si spagi si au plecat fara sa mai priveasca inapoi. Unii dintre ei au spus ca acolo isi doresc un copil. Aici nu au vrut sa l faca "cu ce a gresit el sa se nasca in asemenea tara"
RăspundețiȘtergere