marți, 26 iulie 2011

Fiecare să primească ceea ce merită!

Mă încăpățânez să fiu un om bun! În orice circumstanțe. Ce prostie nu-i așa?! Mă încarc cu energii negative și le depozitez bine, îmi încarc sufletul și îl fac să atârne greu doar pentru a nu le întoarce celor ce mi le transmit. Ca un bun creștin nu doresc răul celor ce mi-l doresc mie și nici celor ce în ignoranță și nepăsare mă fac să sufăr. Dar îmi e din ce în ce mai greu să îmi stăpânesc pornirile ce mă fac să doresc unora ceea ce merită!!!

Sunt convinsă că fiecăruia la un moment dat i se întoarce cu efect de bumerang rezultatul acțiunilor sale....Mai devreme sau mai târziu toți trebuie să primim răsplata pentru ceea ce facem.

Îmi doresc să evoluez din ce în ce mai mult pe scară spirituală și de aceea îmi voi exercita din ce în ce mai mult dreptul de a fi eu, de a nu mă preface și mai ales de a evita și pe cât posibil a elimina contactele cu acele persoane care îmi provoaca stări negative... Și mi-aș dori ca aceste persoane să înțeleagă și să respecte asta!



P.S.: Ce este mai dureros este ca astfel de stări îmi sunt provocate și de persoane la care mă încăpățânez să țin chiar dacă au demonstrat că nu merită...