Momente de sinceritate (bahice! )

Am trecut printr-un moment foarte dificil (zic eu!) al vieții mele! Unul din cei mai buni prieteni m-a dezamăgit crunt. Nu am jignit prin cuvinte voluntare niciodata un prieten! Dacă am greșit prin gesturi involuntare atunci îmi cer scuze tuturor!

Una din cele mai bune prietene m-a jignit voluntar din cauze profund materiale! Durerea si pierderea sufletească e imensă! Eu sper din tot sufletul că sunt în punctul în care depășesc acest moment însă am jurat că e ultimul prieten profund pe care l-am mai avut!

Ce e în adâncul sufletului meu nu va mai știi nimeni niciodată decât eu și Dumnezeul meu! Îmi voi înfunta singură temerile profunde, gândurile din străfundurile sufletului, durerile adânci…..Încredere totală?! Nu voi mai avea în nimeni niciodată! Nu voi ceda însă răutatea, nesimțirea, egoismul, materialismul care domină lumea în care trăim lasă urme adânci în sufletul meu….Mă izolez pe zi ce trece și ceea ce ar trebui să fie o viață frumoasă devine luptă de rezistență!

Într-o notă mai optimstă mi-am dat seama în acestă seară (poate și cu un pic de ajutor bahic) că totuși am prieteni pe care mă pot baza că mă pot înțelege în momentele grele (vorbind de chestii sufletești evident!). Îi voi enumera însă nu cu numele! Deci știu și sper că mă pot baza întotdeauna în măsura în care mă pot ajuta pe fratele meu și pe soțul meu, pe sora mea, pe prietenul meu cel mai bun încă din liceu (și sper ca și jumătatea lui să înțeleagă), pe cele trei foste colege de birou (se știu ele!), pe două dintre fostele colege de master, o familie foarte deosebită la care țin foarte mult (și ei mai ales la fetița mea) și………doar atât! Ei hai să recunoaștem că e foarte bine și nu e deloc puțin!

Îmi cer scuze față de alte persoane cu care mă pot simți ok, ne-am ajutat reciproc în anumite circumstanțe însă doar atât (și sper că înțeleg)!!!

Îmi doresc doar ca fiecare dintre aceștia să știe că îi apreciez și că îi consider ca fiind persoane deosebite. Și mai ales îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să văd aceste lucruri și îi mulțumesc pentru tot ce am și pentru tot ceea ce m-a ajutat să devin! Pe plan personal sunt foarte mulțumită de stadiul în care sunt și sper că și cei la care țin să aprecieze acest lucru!

Un lucru acum îmi este foarte clar: orice mi s-ar întâmpla nu sunt în stare să urăsc pe nimeni și mai ales nu pot să fac nimic rău nimănui. “So help me God!”

Mă ridic din nou……

Din punct de vedere psihic sunt într-o pasă foarte proastă. Din cauza aceasta i-am neglijat și pe cei cărora le pot spune prieteni și regret foarte tare. Îmi voi cere mâine personal scuze de la fiecare în parte. Din nefericire îmi este atât de greu să îmi controlez acestă stare încât abia fac față la muncă și în rest aș dori să stau izolată în dorința de a mă reface.

Peste toate pierderile materiale pe care le-am suferit în acestă perioadă am putut trece destul de ușor însă peste pierderile sufletești este prea greu. Atunci când un om te dezamăgește crunt, când îți dai seama că îți face rău intenționat deși la un moment dat ați împărțit aceiași pâine, acestea pot fi motive care să te înnebunească și să te facă să îți pui întrebări de genul: “Ce naiba caut eu între oameni?”. Ce dureros e să descoperi că un prieten nu-ți e prieten!

Mi-aș dori acum o viață nouă, să pot să o iau de la capăt într-un mediu nou. Undeva unde fiecare își vede de viața sa fără să îl intereseze prea tare de cea a celui de lângă. M-am săturat de oameni complexați care îți înfrânează elanul, de oameni incapabili dar care nu acceptă asta, oameni care se consideră îndreptățiți ca tot universul să le ofere sprijin fără ca să îl merite etc. etc.

Și din nou mă ridic, mă scutur, zâmbesc forțat și o iau de la capăt. Și fac asta pentru că pot! Însă din păcate sunt și oameni care cedează și pe care îi înțeleg perfect, gen ceea ce vedem și auzim cu toții de două zile despre Mădălina Manole. Lumea asta este prea dură pentru unii dintre noi. E prea multă răutate, umilință, mizerie….

Referitor la aceste ultime idei închei cu părerea unei doamne (am din când în când niște discuții foarte interesante cu dumneaei, o admir și o respect) referitor la sinucidere. Mi-a spus: “Maria, sinuciderea nu este un act de lașitate ci unul de un curaj nebun!”. Împărtășesc acestă părere și cred că ar trebui să fim mai atenți cu cei din jurul nostru și mai ales să nu ne jucăm cu sentimentele nimănui indiferent de natura acestora.

Dumnezeu să aibă grijă de sufletele noastre ale tuturor! Binecuvântarea lui să ne călăuzească pașii! Răsplata LUI să fie pe măsura faptelor noastre!