joi, 25 martie 2010

Resemnare

A trecut clipa, s-a sfârşit.
Din pacate nu mai poate fi schimbat nimic!
Regrete, dureri sfâşietoare,
indiferenţă….
Cărând povara grea a neîmplinirii
nu înţeleg de ce mi-am redefinit forma în zadar.
Am demontat un puzzle pe care-l credeam
terminat
şi l-am reaşezat.
Abia acum piesele sunt la locul lor.
Lipsesc câteva pentru totdeauna!

Ramân aşteptând finalul resemnată:
cu neputinţa mea,
cu nepăsarea ta,
cu pierderea în neant
a clipelor irecuperabile.

joi, 18 martie 2010

De’a valma

Despre atât de multe aş fi vrut să scriu azi aici dacă tot am prins un pic de timp încât acum nu-mi mai vine în cap nimic. Simt din nou acel vârtej nebun al timpului ce nu îmi permite să conştientizez clipa, ceea ce mă face să mă simt învăluită de atâtea stări diferite de la un moment la altul.

Cred că îmi doresc să fac prea multe, mai mult decât îmi permite timpul. De exemplu: mi-aş dori să petrec mai mult timp cu fetiţa mea, să merg mai des să-mi văd părinţii, să merg mai des la film sau la teatru cu prietenii, să citesc în fiecare zi din câte o carte, să învăţ mai repede germana, să scriu mai mult, să mă plimb mai mult, să fac mai mult sport, să îmi permit să dorm 8 ore noaptea, să reuşesc să fac tot ce trebuie acasă, să fac tot ce trebuie la muncă, să iubesc mai mult,……………….Oh Doamne! Câte nu aş vrea să mai fac. Îmi pun din nou întrebări în legătura cu modalitatea eficientă de gestionare a timpului. Oare chiar nu fac bine asta? Sau nu mă gândesc suficient la mine. Oare mă gândesc prea mult să fac pe plac altora?

Întrebarea aceasta mi-a rămas în cap încă de săptămâna trecută când am văzut “Alice in Wonderland”. O frază banală şi pe care am mai auzit-o de nenumărate ori abia acum m-a plesnit “în moalele capului”: “You should not live your life to please other!”. Cred că ar trebui să mă gândesc un pic mai mult la mine şi să-mi caut în adâncuri o doză în minimul necesar de egoism. (Aici haotic fac o mică paranteză pentru că nu am avut timp să scriu despre filmul mai sus menţionat: am fost un pic dezamăgită de acest film, mă aşteptam la ceva mai mult având în vedere “vâlva” creată. O idee interesantă, câteva efecte speciale bune şi Johnny Depp făcând un rol bun. Cam atât!).

Din roiul de sentimente din acest moment mai pot culege dezamăgirea. Dezamăgirea imposibilităţii de a fi apreciat că alegi întotdeauna calea corectă şi că cel ce alege calea opusă dispune de mijloace de a ascunde lucrul acesta şi este mai apreciat decât tine. Că oamenii se schimbă foarte tare şi atunci când se transformă în coordonatori uită ce i-ai învăţat şi devin haotici, egoişti şi poate chiar răi. Sau poate unii chiar se descurcă foarte bine când sunt coordonaţi dar nu şi când devin ei înşişi coordonatori.

Satisfacţia lucrului bine făcut şi al conştiinţei împăcate. Alt sentiment din amalgam. Şi încă: recunocunoştiinţă nemărginită Domnului care este tot timpul lângă mine, bucuria de a avea cel mai deştept şi mai frumos copil din lume, mulţumirea de a poseda capacitatea de a distinge oamenii sinceri pe care mă pot baza oricând şi a-i ţine la respect şi cât mai departe pe cei perfizi............

duminică, 7 martie 2010

Amintiri din copilărie. Despre prima iubire.

Nu ştiu de ce dar ieri-noapte am visat ceva legat de prima iubire. Am visat că îl reîntâlneam după mulţi ani şi…….el nu era bine deloc!

A fost oarecum ciudat….dar şi răscolitor. Eram colegi în şcoala generală. Mi-am amintit de acele sentimente pure, inocente pe care doar la 14 ani le poţi avea. A fost o iubire chinuitoare, sfâşietor de dureroasă şi care a durat într-o tăcere mută destul de mult. El a aflat la un moment dat dar nu ştiu ce s-a întâmplat…Datorită regimului milităresc pe care părinţii mei ni l-au impus nouă fetelor nu am reuşit niciodată să ne apropiem…nicicum. Sau poate nici nu a vrut. Cred că ideea de fată cuminte şi tocilară (căci aşa eram) îl speria puţin. Oricum eram atât de derutată când era undeva în apropiere încât nu ştiam nici să mai respir dar să mai vorbesc sau să fac un gest! Era Voicu Daniel şi era cel mai dulce băiat din şcoală.

Mi-aş dori tare mult să ştiu ce mai face! Aşa cum de altfel mi-aş dori să îmi revăd mulţi dintre colegii din generală. Din nefericire nu mai ştiu nimic de nici unul dintre ei. Aş putea încerca să fac câteva investigaţii şi să mai dau de urma unora…dar…Poate chiar am să fac asta într-o zi!

Of! Ce nostalgie m-a apucat. Îmi amintesc acum şi de cel mai tare diriginte pe care l-am avut vreodată. Profu de mate, Bădiţă Dan care era şi el cumva la începuturi. Evident fetele din clasă erau îndrăgostite de el. Eu de matematică şi de metoda lui de a comunica cu noi. Ce au trecut anii! Frate nici nu îmi dau seama cum am ajuns atât de repede la 30 de ani.

Sper ca în curând să pot posta ceva de genul “Reântâlnirea colegilor din generală”.

Revenind la prima iubire.........am găsit unele poezii vechi: frumoase şi inocente. Mai jos una dintre ele.

NOPŢI ALBE

Nopţi albe şi goale….pierdute de vise.
Aripile iluziilor au cedat
şi totuşi în zborul lor
încă nu au putut ajunge la tine.

Nopţi albe şi goale….flăcări aprinse.
Cu torţele sufletului te-am căutat
dar nu te găsesc. Te-am pierdut
printre speranţe, printre dorinţe.

Nopţi albe şi grele….

luni, 1 martie 2010

Printre stele

Printre stele
e frig şi-ntuneric.
Mor vise şi speranţe
alergând spre licăriri
ce o dată atinse
se sting.