vineri, 16 iulie 2010

Mă ridic din nou……

Din punct de vedere psihic sunt într-o pasă foarte proastă. Din cauza aceasta i-am neglijat și pe cei cărora le pot spune prieteni și regret foarte tare. Îmi voi cere mâine personal scuze de la fiecare în parte. Din nefericire îmi este atât de greu să îmi controlez acestă stare încât abia fac față la muncă și în rest aș dori să stau izolată în dorința de a mă reface.

Peste toate pierderile materiale pe care le-am suferit în acestă perioadă am putut trece destul de ușor însă peste pierderile sufletești este prea greu. Atunci când un om te dezamăgește crunt, când îți dai seama că îți face rău intenționat deși la un moment dat ați împărțit aceiași pâine, acestea pot fi motive care să te înnebunească și să te facă să îți pui întrebări de genul: “Ce naiba caut eu între oameni?”. Ce dureros e să descoperi că un prieten nu-ți e prieten!

Mi-aș dori acum o viață nouă, să pot să o iau de la capăt într-un mediu nou. Undeva unde fiecare își vede de viața sa fără să îl intereseze prea tare de cea a celui de lângă. M-am săturat de oameni complexați care îți înfrânează elanul, de oameni incapabili dar care nu acceptă asta, oameni care se consideră îndreptățiți ca tot universul să le ofere sprijin fără ca să îl merite etc. etc.

Și din nou mă ridic, mă scutur, zâmbesc forțat și o iau de la capăt. Și fac asta pentru că pot! Însă din păcate sunt și oameni care cedează și pe care îi înțeleg perfect, gen ceea ce vedem și auzim cu toții de două zile despre Mădălina Manole. Lumea asta este prea dură pentru unii dintre noi. E prea multă răutate, umilință, mizerie….

Referitor la aceste ultime idei închei cu părerea unei doamne (am din când în când niște discuții foarte interesante cu dumneaei, o admir și o respect) referitor la sinucidere. Mi-a spus: “Maria, sinuciderea nu este un act de lașitate ci unul de un curaj nebun!”. Împărtășesc acestă părere și cred că ar trebui să fim mai atenți cu cei din jurul nostru și mai ales să nu ne jucăm cu sentimentele nimănui indiferent de natura acestora.

Dumnezeu să aibă grijă de sufletele noastre ale tuturor! Binecuvântarea lui să ne călăuzească pașii! Răsplata LUI să fie pe măsura faptelor noastre!


Un comentariu:

  1. Sinuciderea NU este un act de curaj. Nu este nici de lasitate. Este un act de deznadejde... profunda, finala... in care te abandonezi. Ca cel grav bolnav care-si doreste sa-i fie intrerupte aparatele pentru ca a obosit sa mai lupte cu boala.
    Reciproca insa nu este adevarata. ESTE un act de curaj sa te ridici, sa lupti, sa continui indiferent de obstacole si esecuri.

    RăspundețiȘtergere