Maratonul cuvintelor

La maratonul cuvintelor
au câştigat cele superficiale
şi acum culeg
laurii dezgustului
împletiţi în cununa succesului.

HMM!!!

Cuvintele s-au pierdut...
s-au topit pe ţeavă....
gândurile-au devenit
o dulce otravă...
sufletu-mi prin întuneric
se tăvăleşte
şi doar la eterna linişte
mai tânjeşte!

Prinsă într-un vârtej nebun......

Mă simt prinsă într-un vârtej nebun......


Zilele dinaintea Crăciunului pline la locul de muncă (dezavantajul de a munci în comerţ); fiind mamă şi soţie încearcă să te ocupi şi de achiziţiile necesare (mâncare, băutură- ca deh e Crăciun- dar mai ales cadouri copilului, finuţei si de restul nu mai reuşeşti să te ocupi că eşti doar om) şi trebuie sa încerci măcar să faci câte ceva prin casă. Bineînţeles că nu iţi ies toate aşa cum trebuie acasă că nu îţi poţi permite la locul de muncă să greşeşti mai ales în perioada pe care o traversăm acum. Drept rezultat nemulţumirile şi reproşurile celor de acasă te vor lovi crunt. Dar nu-i nimic fiind o stâncă mergi mai deprate. Ca un nebun în ajun de Crăciun te apuci să învârţi la sarmale, să pregăteşi câteva salate....smulgi din milă ajutorul cuiva şi cazi la miez de noapte lat într-un somn adânc nu înainte de a trimite câteva mesaje prietenilor (sperând că vei avea timp pentru restul persoanelor în dimineaţa Căciunului când vei trimite mesaje în timp ce vei bea cafea sau chiar vei suna).


Dimineaţa de Crăciun....ora 4 (aaaaaaaaaaaaaaaaaa): copilul s-a trezit, vrea să vadă ce a lăsat Moşul sub brad! Cu efort uriaş încerci să particpi la bucuria de a descoperi comorile din pachet. Ah! ce frumos, ce bun a fost Moşul şi anul acesta! "Vezi mami, Moşul a avut bani...mi-a adus o grămadă de lucruri." Bietul copil a rămas în cap cu încercările mele de a-i explica că Moş Crăciun nu îi va aduce tot ce îşi doreşte, nu are prea mulţi bani la dispoziţie anul acesta. Ce înseamnă să fii inocent şi să ştii să te bucuri de lucruri mărunte....În fine, reuşim să ne aşezăm din nou fiecare la locul lui. Câteva ore de somn, încă 3-4 ore...Doamne ajută!


Ora 9.30...dimineaţa Crăciunului! Am dormit un pic mai mult decât am planificat....Dureri de cap, dureri de oase, ochi umflaţi, nasul curge.....nuuuuuuuuuuu. Trebuie să beau cafeaua, să ne pregătim pentru o masă în familie la socrii...(oh Doamne). Ajungem. Familie reunită, mâncare multă, băutură şi neapărat manele. Oameni care discută unul peste altul despre lucruri pe care nu vreau să le ştiu, copii care ţipă, râd sau plâng (după caz)....ore.....Ziua aproape a trecut. Ajungem acasă. În sfârşit puţină linişte....O oră plăcută cu finii şi finuţa mică. Apoi ai mei adorm liniştiţi în timp ce ne uităm la desene animate.........Linişte!


Mâine aştept ceilalţi fini, trebuie să-i vizităm pe părinţii mei..........Iar de duminică.......Zilele dinaintea Anului Nou la locul de muncă,..................

Uşi zăvorâte

Uşi zăvorâte
ascund în spatele lor
ploi furate,
vise sfărâmate,
speranţe zbuciumate...
ne ascund pe noi!

Lost again

Unde eşti?!!!

Sinistre camere golite,
pereţii goi şi plini de mucegai.....
şi buruieni ce-au năpădit grădina
ce pân` mai ieri era un rai.
Singură-n mijlocul planetei
cu ţipete ce nimeni nu le-aude
ce-nnabuşite-n suflet rămân mute....
mai aştept încă singura salvare.
Te-aştept dar tu nu vii....Unde eşti oare?

În zadar

Am plâns destul,
destul am ţipat,
multe vise am destrămat
împletindu-le iar şi iar
fără să vreau să înţeleg că e în zadar!

“S-o facem lată!”

Am primit duminica unul din cele mai frumoase cadouri de Craciun primite vreodata: un bilet la concertul lui Ştefan Bănică Jr., de la fratele meu care şi-a făcut o tradiţie din a merge în fiecare an de Crăciun la concertele lui.

Vreau să precizez că nu sunt nicicum fan Ştefan Bănica. De multe ori chiar mi s-a părut o persoana foarte plină de sine dar....acum cred că oarecum are şi de ce. Nu poţi să nu fii corect şi să nu-i recunoşti calităţile deosebite de artist şi mai ales de showman.

Concertul a început într-o atmosferă calmă, ascultam cu toţii liniştiţi pe scaune însă nu aveţi idee cum s-a sfârşit decât dacă aţi fost vreodată la un concert de al lui de Crăciun. Am dansat cu toţii, am cântat, am transpirat, am ovaţionat.....Ce să mai a fost o atmosferă super; m-am distrat pe cinste! Ca să nu mai pun la socoteală faptul că a fost o seară deosebită doar pentru faptul că am ieşit toţi trei aşa cum nici nu îmi mai aduc aminte de când nu am mai facut-o: sora mea, fratele meu şi eu.

Mi-au plăcut în mod deosebit două gospeluri pe care împreună cu band-ul le-au făcut să sune minunat: Rolling on the River şi Reach Out to Jesus. Are în backing vocals câteva voci geniale dintre care cel mai mult mi-a plăcut cea a Medianei Vlad (despre care am aflat căutând pe net că este soprană la Dacian). Invitat special a fost Laurenţiu Cazan care mi-a plăcut foarte tare prin anii '90, dar vocile celor doi mi s-au părut că nu se potrivesc aşa că nu consider foarte reuşit momentul acestui duet. Mi-au plăcut de asemnea foarte tare trupa de dansatorii (tineri, frumoşi, energici) şi colajul din melodiile lui Dean Martin.

Ah! Şi am simţit puţin atmosfera sărbătorilor pe care nu a reuşit să mă facă să o simt toată nebunia aceasta din jurul nostru legată de Crăciun care încearcă să ne fie indusă fără succes de diverşi încă de la sfârşitul lui octombrie.

Vă recomand cu căldură melodia din link-ul de mai jos....foarte bună....

Ştefan Bănică Jr.- Epilog

A fi sau a nu fi.....român

Sunt uluită de tot ce se întâmpă zilele acestea legat de alegerile prezidenţiale care tocmai au avut loc in România. Sunt sigură că mulţi dintre români sunt aşa.

Ne uităm uimiţi la declaraţiile belicoase ale celor disperaţi că au pierdut, la ironiile şi îngâmfarea celor care au câştigat şi la cât de pornite sunt ambele părţi să demonstreze că deţin adevărul absolut.

Între timp noi trebuie să supravieţuim şi să încercăm să ne păstrăm întregi minţile când nu mai ştim cum/cu ce să ne achităm facturile, ce să mai punem pe masă, cu ce să cumpărăm ceea ce ne cer copiilor......Şi mai rău este că noi, oamenii de rând, care suntem şi vom fi cei mai afectaţi de toată nebunia mediului politic actual, nu mai putem schimba nimic. Sau poate unii vor avea puterea de a da scânteia ce va aprinde focul schimbării; eu una nu (dacă iniţiază cineva mă bag şi eu, pentru merite evident...hi hi hi).. Recunosc, cultura mea generala în ceea ce priveşte politica este slabă doar pentru că nu mi-am dorit să ştiu prea multe despre aceasta. Însă sunt convinsă că ne aşteaptă vremuri din ce în ce mai grele......

Nu am reuşit niciodată să găsesc în adâncurile mele un sâmbure de patriotism, nu sunt mândră că sunt româncă. Consider că nu am de ce. Mai mult decât atât îmi doresc foarte tare să fi avut şansa să mă pot muta în alta ţară (de exemplu Canada......ha ha ha). De altfel cred că pentru cei tineri aceasta a rămas singura şansă de a realiza ceva în viaţă. Mă gândesc aici la cei capabili şi cu dorinţă de muncă pentru că sunt şi alte soluţii pentru care trebuie însă să fii dispus să iţi pui diverse orificii la bătaie.

Nu înţeleg de unde se trag aceste moşteniri bolnave ale românului de a fi laş, mincinos, exagerat în a-şi dori sa moară caprele vecinilor, a se îndoi după cum bate vântul etc.(sunt convinsă că există români şi la polul opus celor enumerate dar din nefericire alcătuiesc o minoritate). De exemplu sunt în continuare uluită de modul în care mulţi dinte români îşi tratează jobul: cât mai multă frunză tăiată la câini dacă se poate. Acesta este un subiect despre care aş avea multe de spus însă promit o tratare separată şi pe larg a subiectului pentru că am frustrări adâci în acest sens.

Ca să revin la ideea iniţială cred că avem şi vom avea cu toţii parte în aceste zile de mult, şi mai mult circ asigurat de politicienii noştri vajnici dar să vedem dacă vor fi capabili să ne asigure şi pâinea căci vorba ceea.....

Calea cea dreaptă

Azi am fost într-o biserică baptistă. Liniştea cu care am plecat de acolo îmi dă putere pentru multă vreme să fac faţă acestei lumi în care nu mă regăsesc.

Nu este pentru prima oară când merg într-o astfel de adunare însa sentimentele sunt copleşitoare de fiecare dată. Simt şi ştiu că Dumnezeu insistă să mă trezească din ignoranţa ce m-a cuprins şi să mă ţină cât mai aproape de El.

Mi-am dat seama azi cât de bolnav este sufletul meu, cât de adânci sunt rănile. Oare de ce mă sperii de atâtea ori că nu am să fac faţă situaţiilor, oare de ce încerc să caut soluţii punându-mi încrederea în oamenii? Uit de atâtea ori că soluţia cea mai simplă este întotdeuna în faţa mea, uit de tine Doamne şi de faptul că Tu eşti soluţia tuturor problemelor mele, că tu eşti cel în mâinile căruia trebuie să îmi pun Viaţa.

Suntem atât de legaţi de lumea aceasta de parcă am gândi că suntem veşnici. Nu ne îngrijim de relaţia cu Dumnezeu şi nu suntem conştienţi de condiţia inevitabilă de muritor pe care fiecare o avem.

Sunt împăcată cu lumea, cu gândul că trebuie să trăiesc luptând continuu......dar nu sunt împăcată cu mine, cu slăbiciunile mele, cu relaţia pe care o păstrez cu Dumnezeul meu. Oare câţi dintre noi suntem mulţumiţi de relaţia pe care o avem cu Dumnezeu? Unde vom ajunge trăind în ignoranţă?

Am avut astăzi din nou norocul şi binecuvântarea de a-l asculta în predică şi în cântec pe Cristian Dragomir. Dacă ai un pic de timp opreşte-te din vârtejul nebun în care viaţa de zi cu zi ne ţine şi ascultă-l....Dumnezeu se află în vocea acestui om.

http://www.youtube.com/watch?v=XhPMCC1H_sw