Nu visez la lucruri mari......Nu sunt materialistă așa cum sunt caracterizată conform zodiei. Drept dovadă că m-am măritat din dragoste (cam prea devreme ce-i drept).
Fericirea pentru mine? Mi-aș dori o casă mică, modestă. O gradină la fel de mică plină de flori în care să beau dimineața cafea , în care să mă joc cu fetița mea, în care să stau la răsărit de lună și să simt iubirea dându-mi aripi atunci când sunt sărutată. Să am un job decent și care să mă satisfacă. Și mai ales să nu mai fiu nevoită să suport oameni care nu-mi plac sau care nu mă plac, să fiu eu însămi tot timpul fără să fiu nevoită să port măști .....Și cam atât! Acestea m-ar face fericită! I se pare cuiva prea mult?!
Simt că o parte din acestea nu-mi sunt sortite și devin furioasă de-a dreptul. Oare este atât de greu de înțeles cât de mult mă întristează situația aceasta ce ne înconjoara? E atât de greu de înțeles că nu mai am foarte multă vreme puterea de a suporta ignoranța, nesimțirea, răutatea, aroganța, superficialitatea?
Mă uit în jurul meu și mă sperii! De toți care alergă fără direcție, de toți cei care se grăbesc în trafic taindu-ți fața de parcă un metru câștigat înseamna o mare victorie, de toți cei care se ponegresc și își fac rău unul altuia....De cuvinte aruncate de-a valma ce au puterea de a face mult rău mai ales atunci când sunt etalate omenilor incapabili să discearnă.
Apropo! Oare de ce oamenii își fac o părere despre o persoană anume prin prisma părerilor altora? Oare e corect să spui și mai ales sa crezi ca X este „freaky” doar pentru că așa a spus Y? Cât superficialism se ascunde într-o astfel de atitudine?
