Am învățat să port măști

Suntem forțați să purtăm măști,

ce ascund adevăratele simțiri....
Suflete singure cu chinurile lor
căci nimeni nu trebuie să știe!
Altminteri ești slab și om de nimic...
nu ești puternic, nici demn
să faci parte din castă.
Și-am învățat să râd atunci când
de fapt plâng;
să par un zid dur atunci când sunt
ca o trestie pe care vântul o poate frânge;
pot crea iluzia că rămân rece
la întâmplări ce de fapt devasteaza
înăuntrul meu.

Iuțeala timpului brăzdează eterul,
alergăm, speculăm doar în material.
Nu trăim nicicum vremuri de valoare,
răutatea-i ridicată la rang de ideal!

Sunt un suflet mutant!

Sunt dezarmată în fața lipsei bunului simț! Nu mai pot reacționa! Am ajuns oarecum la limită și sper să o pot lua de la început!

Finalmente oamnii prefăcuți, nesimțiti și pupători-în-curători mi-au cam dat de cap!

De cele mai multe ori nu mai știu cum ar trebui să mă comport tocmai pentru că nu înțeleg cum pot oamenii în general să se comporte ca și cum doar ei ar exista. Trăim într-un mediu comun în care  fiecare avem idei, sentimente, dorințe, aspirații....Ce este așa greu de înțeles?! Într-o zi, când totul se va sfârși toate acestea cât vor valora? Nu înțelegeți, oameni buni că nimic din toate acestea nu vor mai conta!

Doar cei apropiați si cele apropriate sufletului contează în final!

Cred că urăsc vremurile pe care le trăim! DAR.....mă adaptez! Sunt un suflet MUTANT!

Încotro alergăm?

Finalul este același, omule!

Nimic nu va mai conta într-o zi!
Pentru tine ca și pentru mine
finalul în esență
este la fel.

În valuri nebune ne avântăm,

aprige lupte purtăm,
sperând că vom dobândi victorii
la care nimeni nu a visat.
Nimic din toate acestea nu au vreun sens,
în cele mai simple cuvinte!
Poate caruselul nebun în care viața ne învârte
pe unii îi doboră!
Ce plăcere nebună simți TU
în a-l ajua?!
Dumnezeule dă-mi PUTERE.
Nu voi ceda!

Talmeș-balmeș

Avalanșă de sentimente din care

nu disting nici unul.

Totul e neclar,

sau nu simt nimic.

Amorțelă sau scârbă….

Sufletu-mi atârnă atât de greu

încât monstrul cu corp de hipopotam și cap de crocodil

mi-ar refuza fără tăgadă dreptul la viața veșnică!

Ce lume perfidă!

Greu mai pot suporta!

Unde e oaza din care

mă pot adăpa?

Unde începe și unde se sfârșește

Cu adevărat viața a mea?

Fiecare să primească ceea ce merită!

Mă încăpățânez să fiu un om bun! În orice circumstanțe. Ce prostie nu-i așa?! Mă încarc cu energii negative și le depozitez bine, îmi încarc sufletul și îl fac să atârne greu doar pentru a nu le întoarce celor ce mi le transmit. Ca un bun creștin nu doresc răul celor ce mi-l doresc mie și nici celor ce în ignoranță și nepăsare mă fac să sufăr. Dar îmi e din ce în ce mai greu să îmi stăpânesc pornirile ce mă fac să doresc unora ceea ce merită!!!

Sunt convinsă că fiecăruia la un moment dat i se întoarce cu efect de bumerang rezultatul acțiunilor sale....Mai devreme sau mai târziu toți trebuie să primim răsplata pentru ceea ce facem.

Îmi doresc să evoluez din ce în ce mai mult pe scară spirituală și de aceea îmi voi exercita din ce în ce mai mult dreptul de a fi eu, de a nu mă preface și mai ales de a evita și pe cât posibil a elimina contactele cu acele persoane care îmi provoaca stări negative... Și mi-aș dori ca aceste persoane să înțeleagă și să respecte asta!

P.S.: Ce este mai dureros este ca astfel de stări îmi sunt provocate și de persoane la care mă încăpățânez să țin chiar dacă au demonstrat că nu merită...

Ne-a vizitat Zana Măseluță!