vineri, 27 noiembrie 2009

Ce primează: raţiunea sau sentimentele?



Mă macină această întrebare. Care e combinaţia optimă şi cum ar trebui să procedăm astfel încât să fie corect?

Până de curând consideram că raţiunea este cea dintâi în toate şi drept urmare am acţionat ca atare. De ceva vreme însa nu mai sunt sigură că aşa ar trebui sa fie!

Oare nu ajungem să ne umplem de regrete ignorand sau îngropând sentimente? Pe de altă parte etalarea/recunoaştetea anumitor sentimente nu se poate transforma în armă împotriva ta?

Într-o lume ideală cred că ar trebui să faci ceea ce doreşti, ce simţi. Să nu înfrânezi trăiri profunde pe care este posibil sa nu le mai întâlneşti niciodata ! Să poţi sa zbori dacă asta iţi doreşti fără să iţi fie teamă că nu mai ştii cum se face acest lucru. Din nefericire însă suntem responsabili pentru efectul acţiunilor noastre asupra celor din jur şi mai ales asupra celor dragi.

Şi totuşi deocamdată întrebarea rămane: „Ce primează: raţiunea sau sentimentele?”  .     




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu